Veniţi, români, să vă împart lumină
Din facla de la capăt de tunel
Unde pândesc un tren mărfar să vină
Să ne aducă liniştea cu el

Ce-ncet se mişcă, parcă nu mai trece
Tranziţia ereticei scripturi
Ducând pe şine-atîta hrană rece
De să ostoi milioane-ntregi de guri

Se duc, dar, bărăgane de merinde
Şi de averi, c-un tren supervizat
De hoarde de-amploiaţi, care şi-ar vinde
Şi sufletul – să aibă un palat

Dar şi-o maşin-aşa, mai acătării
Cu piţipoance-n chip de copiloţi
- Aah, mama ei de ceara lumânării
Ce le albi dosarele, la toţi !

Cum mai aşteptă-n verde câmpul muncii
Cu sapele încinse de prăşit
Oştiri de mame alăptându-şi pruncii
Cu sevă din Pădurea Infinit

Pe unde trece-n miez de noapte Fiara
De-a cărei coadă am legat un blog
Să mătur, eu, cu Internetul ţara
De dogma şi discursul demagog…