Troznesc rărunchii bietei Europe
Şi lungi frisoane pântecele-i rod
Magi mincinoşi se tânguie-n sincope
S-adune lumea la un Alt Prohod

Mi-s martori calul, puşca şi năpasta
C-aş mai avea la multe-n lume rost
Dar, vai, detest derânduiala asta
Şi toate-orânduirile ce-au fost…

Din Evanghelii când mai dau citire
Pasajelor cu Cel Damnat pe cruce
M-apuc-aşa, o stare de sictire
Şi-un dor de ducă – duce-m-aş-tot-duce

La Cel de Sus, să convenim un pact
Să-i adunăm pe cei ce-n noapte strigă
Să înscenăm o dramă într-un act
Punînd de-un bărăgan de mămăligă

Şi-odata drama-n scenă retrăită
Intr-un amurg posomorât şi frust
Să-i punem mămăligii dinamită
Să detonăm şi să privim de sus

Explozia atât de evocată
A terciuitei noastre mămăligi
Ce-a fâsâit de fiecare dată
Sub voievozi, fanarioţi sau rigi

Şi chiar la vremea cruntei ciume roşii
Când orizontul fulguia-n albastru
A explodat – vai – doar că ticăloşii
Au transformat explozia-n dezastru

Şi-n loc de cer ornat cu artificii
Avurăm o ninsoare-nsângerată…
Au fost în van atâtea sacrificii –
Tranziţia la noi nu se mai gată !

Dă, Doamne, să m-audă oropsiţii
Acestei biete ţări dezmoştenite
Să punem capăt searbădei tranziţii
Cu dinamită-n urne ! Pe cinstite !

Frate-al meu român, aşa e oare -
Că ne-am lepădat de Dumnezeu
Şi s-a-ntins pârloaga pe ogoare
De trândavi ce-am fi, măi frate-meu
C-am trăi din vagi expediente
C-am fura şi gazele din soare
De nu ne-ar pârli la portmoneu ?

Nu-i aşa – şi strig că n-au dreptate
Şi-s nemernici cei ce-aşa bârfesc
Geme surd de faptele deşarte
Arealul nostru românesc
Sub tutela lor fanariotă -
Profitori ascunşi în libertate
Sub coroana căreia hoţesc !

Ei, bolnavi de-atâta trândăvie
Devotaţi nimicniciei lor,
Au scornit tranziţia zbanghie
Să dezmoştenească un popor
Frate bun cu codrul şi cu doina
Şi la jale şi la pribegie
Şi la bucurie şi la dor…

Şi-s stigmatizat de lumea bună
Bieţi aerofagi fără ozon
Care-şi duc nefericirea-n mână
Ca pe-un obosit casetofon

Derulând aceeaşi bandă roasă
Cu bolnavi de stresul mondial
Ce acuză biata papiroasă
C-ar băga tot globul în spital

Fumul de ţigară – zic ei lumii -
E curată moarte, e pogrom
Papiroasa e stigmatul ciumii
Fumătoru-i criminal, nu om !

Ce le pasă lor că-n casa noastră
Unde tot visăm un trai decent
Curg în val, prin uşă şi fereastră
Praf şi gaze de eşapamment

Ce le pasă lor că-n ţări bogate
Unde duhănitu-i crunt taxat
Moare lumea – de obezitate
De infarct, de cancer, de…păcat !

Într-o lume-n supra-poluare
Când ne gem oraşele de stres
Ei dau toată vina pe ţigare
- Blestemat obiect de interes -

Şi ne-au pus la zid, de simt că mor că
Cacă câinii slobozi prin oraş
Numai eu n-am dreptul la mahorcă
Nici strivind rahat de câini sub paşi…

Zău că-mi vine clopote a bate
Să-l înviu din moarte pe Columb
Ce-a adus din lumi îndepărtate
Obiectul crezului lor strâmb

Să-mi dea el un colţişor şi mie
Unde să nu fiu discriminat
Să beau o cinzeacă de tărie
Şi să-mi ostoi pofta de fumat

Să petrec o oră ca acasă
Între două curse de TAROM
Să pot duhăni o papiroasă
Lângă o cafea şi-un ţoi cu rom…

Caut ca năuc prin terminale
Colţul teoretic de fumat -
Doamne, nici “acolo”, la haznale
Nu se poate – nici măcar pe blat

Că te văd gealaţii-n monitoare
Şi te storc de leafa pe un an
- Aah, ce bine mai era frăţioare
Când fumam Carpaţi şi Bărăgan

Peste tot – pe stradă ori acasă
Chiar şi pe la şcoală, prin veceu
De ne mirosea a papiroasă
Până şi sudoarea, frate-meu !

Ins din cea mai …hăis…minoritate
Inglodată-n lipsuri şi nevoi
Decretez tutunul leac la toate
Şi dau glas frustrării mari din noi

Care dăm la stat o cotă-parte
Semnificativă din venit
Blânzi şi demni, netemători de moarte -
Nu ne oropsiţi la infinit

Că ne facem, nene, ONG-ul
- Fumătorii fără de hotar -
Şi atunci o să simţiţi voi greul
Când vom cere-un drept elementar:

S-avem şi noi baruri separate
Teatre, magazine, săli de sport
Cu două ţigări încrucişate
Logo şi danga pe paşaport

Să duhnim a iarbă denigrată
De să…fugă bolile de noi
Inima rămână-ne curată -
Fiţi umani, că facem tărăboi !

Încă din anii nouăzeci
Se năpustiră pe poteci
Cu huiduieli şi cu minciuni
Pozând în cei mai drepţi şi buni
Ce vor a-nfăptui minuni –
Capete seci

Ţipau că fură oprimaţi
Şi fură azi, ca apucaţi
De fenomenul Cleptoman
Că nu mai au nimic uman
În suflet sau în burdihan –
Doamne, să-i baţi !

Şi-au strâns trecutul cocoloş
Şi şi l-au aruncat la coş
Dup-acel vag-civil război
Încălecară peste noi
Duhnind din guri a usturoi
Şi-a caltaboş

Şi strigă din puţinde guri
Braşoave şi cimilituri
Emit din minţile subţiri
Soluţii de restituiri
De-ţi iau suflarea când respiri –
Degeaba-njuri

Vândură fabrici, cer, pământ
Petrol, păduri, râu, ram şi prund
Dac-ar putea, ar da spurcaţii
Şi sufletul sărmanei naţii
Ce macină de generaţii
La mori de vânt…

Alai de mimi cu măşti groteşti
De care nu poţi să trăieşti
Să faci ce trebuie făcut
Viaducte-n munţi, punţi peste Prut
S-alungi mirosul de stătut
Din Bucureşti…

Vai, ce tristeţe suverană
Vai de cereasca ţării mană –
Bătuţi de vânt din Răsărit
Din Sud ori Nord ori Asfinţit
Găsim noi pietre de-azvârlit
De Piei-satană !

Te salut, chiar dacă ai greşit
Plăsmuindu-ţi zborul ca pe-un mit
Pus pe partituri de operetă
C-un Zamolxe-ncins în salopetă
Adunând din munţi dezmoşteniţii
În buricu-amarnicei tranziţii…

Stai acum şi cugetă profund
Cum căzură caii tăi de vânt
Cum zburară, cum se poticniră
Cât de greu şi trist acum respiră
Truditorii – fraţii tăi cei muţi
Adulaţi, huliţi, chemaţi, temuţi

Uită-te şi tu la ei, Miroane
Nu se mai cred vii – şi-s milioane
Fără orizont şi fără vlagă –
Plângi, dar, plângi cu ei, Miroane dragă
Plângi de să cutremuri puşcăria
Să se-nnece-n lacrimi România

Că, popor latin, insulă vie
În oceanul verde de trufie
Cu izbelişti şi cu înnălţări
Au pierdut stindardul bietei ţări
Ce-i îmbărbăta de pe catarg –
Vântul l-a luat şi dus spre larg

Peste orizonturi roşii-albe
Stau şi-şi beau speranţele la halbe
Măsluite de pe dinafară –
Se pilesc şi plâng de dor de ţară
Că-i corabie făr-azimut
Se pilesc şi nu mai ştiu ce-au vrut

Trece timpul, rătăcesc bezmetici
Înşelaţi de salvatori eretici
Ce i-au depărtat de Dumnezeu –
Te salut, Miroane, frate-al meu
Ce le-ai luat cu tine, la Răcoare
Parcă toată vlaga – şi mă doare

Le transmit, prin tine, aşadar
Un salut de fiu de proletar
Dintr-o ţară – car cu boi uitat
Putrezind pe drumul desfundat
Şi-aşteptând un falnic prinţ călare –
Te salut, măi Cozma-la-Răcoare !

Că-mi mişună-mprejur hingherii
De mucavale ai Puterii
Ce prinse aripi din mizerii -
Si nu-s eu omul să mă sperii

Nici dacă ies din şut minerii
Pe străzi duhnind de morţi în serii
În Turnul uns cu câlţi, cu perii
Mi-am tras Genericul Durerii

Pe unde-n Noaptea Incuierii
Malagambiştii, condotierii
Ce-au garnisit cu ploape merii
Fugiră-n Peştera-Nmuierii

În iarba verde a căderii
Pe care-şi lasă umbra cerii
Adorm în schimburi grănicerii
- Ah, Cartier al Primăverii

Înnebunit de gustul mierii
Netemător de intemperii
Ce-ţi tulburară unda vrerii
Trădat de înşişi Scutierii…

Un cer de stele gurii cer i-i
Când trubadurii şi truverii
Ţi-adună de pe străzi materii
Şi baladesc cu bale perii…

Detest şi azii ca şi ierii
Şi mâinele de praf le perii
Că-s impregnate cu bacterii
– Ahoe-arată-te vededrii

Scuipă-ţi în sân, să nu te sperii !

Un pluguşor un pic nostalgic, trist
Cu care-o s-o luăm pe scurtătură
Noi, cei ce-am fost şi am rămas săraci
Măcar că v-am păzit la Cotitură

Că după ce ne-aţi dat ’napoi pământul
N-avurăm capitalul de uzură
De motorină, de îngrăşăminte
De vite, păsări, cai în bătătură

Ce vorbe mari rostiţi voi în campanii
Le daţi uitării – cruntă uitătură –
În ţara asta cheagul se depune
Tot în băşica ăluia de fură

Că lege devenit-a furtişagul
Economia-i o dărâmătură
Cu fiare vechi vândute pe nimic
Şi cu idei puţind de incultură

Aţi dărâmat industrii – bune-rele –
Cu o încrâncenare imatură
Ca să clădiţi în schimb deşertăciune
Aidoma acelei din Scriptură

Ce vânzoleală, vai, ce mascaradă
Făcurăţi din tranziţia cea dură
Între ceva palpabil şi himera
În care v-aţi moşit adunătură

V-aţi cam jucat cu zarurile ţării
Tocite, măsluite – c-aşa fură –
De-un Occident dezmoştenit de sine
Şi-un Răsărit în plină lovitură

S-a-nlocuit atunci un vast imperiu
C-un surogat pândind la cotitură
Dar cum va stinge Noua Europă
Vulcanii din Carpaţii de Curbură

Că noi aici ne-am proţăpit de codri
Şi dăinuim nutrind speranţă pură
Peste Carpaţi se trece numai cu
Un gând frumos şi fapte pe măsură

Ca o vit-atinsă de dalac
Zace biata ţară-n bălegar
Cum să-ţi fie, frate-meu, pe plac
Peisajul ăsta ordinar

Cum s-audă dregătorii săi
Geamătul prelung din Bărăgan
Dorm păziţi de haite de dulăi
Poftitori la Marele Ciolan

S-au proptit acolo sus prin sfori
Şi nu-i chip să-i mai putem da jos
Ne-ndemnăm la urne, uneori
Să votăm schimbări – dar ce folos

Vin ai lor, când tot ai lor mai pleacă
La palavre-s buni, natângi la fapte
Noi rânim la balega de vacă
Să se scalde ei în râu de lapte

Şi tot mulg şi mulg – nu ştiu măsura
Mai să-i sece ţâţa bietei ţări
Şi se duc să-şi risipească ura
Prin amăgitoare desfătări

Vile de neam-prost, maşini greţoase
Searbăde vacanţe, an de an
Dulcinee cu neant în oase
Aur şi minciună – Piei, Satan!

Pe când câinii lor tot rod la ciolane
Azvârlite de-un stăpân calic
Bieţii fraţi ai mei de la saivane
N-au măncat de-un veac de ani nimic

Totu-n ţara asta e sinistru
Jaful deşănţat nu se mai gată
Cer iertare, Domnule Ministru
Al Dreptăţii-cea-la-ochi-legată

Că măcar în visul de sărac
Îndrăznesc un gând mai optimist –
Să mă-ntind în lan de grâu cu mac
Şi să mă închin că mai exist…

Ce-ncet se mişcă, parcă nu mai trece
Tranziţia ereticei scripturi
Ducând pe şine-atîta hrană rece
De să ostoi milioane-ntregi de guri

Se duc, dar, bărăgane de merinde
Şi de averi, c-un tren supervizat
De hoarde de-amploiaţi, care şi-ar vinde
Şi sufletul – să aibă un palat

Dar şi-o maşin-aşa, mai acătării
Cu piţipoance-n chip de copiloţi
- Aah, mama ei de ceara lumânării
Ce le albi dosarele, la toţi !

Cum mai aşteptă-n verde câmpul muncii
Cu sapele încinse de prăşit
Oştiri de mame alăptându-şi pruncii
Cu sevă din Pădurea Infinit

Pe unde trece-n miez de noapte Fiara
De-a cărei coadă am legat un blog
Să mătur, eu, cu Internetul ţara
De dogma şi discursul demagog…